Fotbal pentru suflet

Fotbal pentru suflet
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tony și Cadu îi invită pe cei care vor merge azi în Gruia să nu se mai gândească doar la fotbal, arbitraje mincinoase, vizite la DNA și arestări. 100 de copii de la Școala Specială din Baciu așteaptă ajutorul fanilor lui CFR.

„Clujul e casa la mine. Eu început să devin român”, este o frază pe care Tony o spune tot mai des, chiar dacă de multe ori stârnește zâmbete înțelegătoare din pricina dezacordurilor făcute. Franco-lusitanul nu și-a propus însă să cucerească o medalie la Olimpiada de limba română, dar știe că vrea să se stabilească definitiv la Cluj. De ce? „Am început să simt ardelenește”, explică simplu Tony. Azi, grație fundației pe care a înființat-o împreună cu prietenul și coechipierul său, Cadu, face primul pas spre implicarea în viața comunității locale. La meciul CFR – Oțelul, zece urne mobile vor circula prin tribune și vor strânge bani pentru copiii de la Școala Specială din Baciu. „În iarnă, când i-am zis lui Cadu de planul meu, știam că prima acțiune va fi în favoarea copiilor de la acea școală. Am fost de mai multe ori acolo, cu colegii de echipă, mai ales de Crăciun, și am dus daruri. Așa am aflat că au nevoie de ajutor, mai cu seamă de bani, de scaune cu rotile și de aparate de gimnastică pentru recuperare. Mâine (n.r. – azi), sper ca suporterii noștri să-i ajute și ei. Fiecare să dea cât poate”, povestește „Pitbull”-ul din Gruia, cu speranța că peste ani lumea își va aminti de el nu numai ca de un fotbalist devotat, care a pus umărul la cucerirea primului event din istoria lui CFR, dar și ca un om care a dat ceva orașului care l-a primit cu brațele deschise.

Meci de gală în vară

Acțiunea de azi este doar începutul proiectelor îndrăznețe ale lui Tony și Cadu. În vară, cei doi vor să organizeze un meci de gală la Cluj, la care să vină fotbaliști de top din Europa. „Vom face un meci amical la care vom invita fotbaliști de clasă din Europa, fie cunoscuți de-ai mei, fie de-ai lui Cadu, iar banii vor merge tot la o școală sau la Spitalul de Pediatrie. Trebuie să alegem bine data acelui eveniment, pentru că pe lista invitaților sunt fotbaliști care mai joacă și acum în Liga Campionilor”, dezvăluie Tony, care l-a pus în capul listei pe conaționalul său Cristiano Ronaldo, superstarul lui Manchester United.


"Sprijinul pe care ni-l dă Tony contează enorm. El și colegii lui de la CFR cunosc bine problemele școlii noastre, pentru că vin des aici. Cu banii strânși fie susținem construcția cantinei, fie cumpărăm câteva aparate de gimnastică pentru copii"
, Cosmina Urs

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Surpriză uriașă! Ce staff și-a ales Dan Petrescu la CFR, după ce a fost părăsit de vechii colaboratori
Surpriză uriașă! Ce staff și-a ales Dan Petrescu la CFR, după ce a fost părăsit de vechii colaboratori
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Şoc în showbiz! Andreea Bălan, înşelată în dragoste: Vreau să fiu devotată acum fetiţelor mele!
Şoc în showbiz! Andreea Bălan, înşelată în dragoste: Vreau să fiu devotată acum fetiţelor mele!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Incidente la vot: 11 dosare penale deschise în primele ore ale alegerilor. Bătăi în mai multe secţii de votare, acuzaţii de mită electorală
Incidente la vot: 11 dosare penale deschise în primele ore ale alegerilor. Bătăi în mai multe secţii de votare, acuzaţii de…
Săpa pe câmp când a dat peste o sabie VIKINGĂ rară! Cât valorează?
Săpa pe câmp când a dat peste o sabie VIKINGĂ rară! Cât valorează?
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Gabriela Firea, ÎN LACRIMI în ziua de alegeri. S-a întâmplat chiar LA SECȚIA de votare
Gabriela Firea, ÎN LACRIMI în ziua de alegeri. S-a întâmplat chiar LA SECȚIA de votare
Breaking news! Cine e bărbatul care A MURIT în secția de votare!
Breaking news! Cine e bărbatul care A MURIT în secția de votare!
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Tudor Giurgiu: „Năstase a fost primul tenismen care a acceptat să joace cu primul transsexual din istoria circuitului“
Tudor Giurgiu: „Năstase a fost primul tenismen care a acceptat să joace cu primul transsexual din istoria circuitului“
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×